Bianca + Sami {Cluj-Napoca}

E fain faci ce-ţi place. E şi mai fain ai curajul faci ce-ţi place. nu iei la suflet tot ce spune x sau y legat de modul în care ar trebui ţi câştigi tu pâinea (bineînţeles ei ştiu mai bie, iar atunci când ai momente mai grele ei sunt primii care te susţin şi îţi spun o vorba bună. sper aţi prins sarcasmul). Pur şi simplu ţi urmezi visul.

Bine, asta nu înseamnă nu e de muncit. Ba mai mult, mai tare resimţi fiecare obstacol sau eşec. Mai des vei vrea renunţi fiindcă simţi nu vei reuşi. Nu are rost. În România nu se poate face nimic pe cont propriu oricum. Mai bine angajez ca doar nu am facut o facultate degeaba, am un job stabil de la 9 la 5 şi dorm mai liniştit. Ba mai mult, după câteva luni, îmi banca un credit la 24 de ani şi pot mi iau o cutie de apartament overpriced, şi-l termin eu de plătit în 30 de ani. De ce mi acord câţiva ani si o sansa mi urmez visul, călătoresc, bucur de anii aceştiamai bine bag în rate. Oricum banii care îi dau pe chirie putea -i dau pe ceva ce e al meu ( rog, e al băncii, dar tu ştii sigur jobul ăla de la 9-5 îţi vaasigura plata timp de 30 de ani).

Astea sunt câteva frustrări acumulate în cei 25 de ani ai mei (mai bine spus în ultimii 3-4 ani), auzite de la cunoştinţe, prieteni şi familie. În România poţi face cam orice vrei, dacă ai ambiţie şi munceşti. Noi vedem tot timpul partea negativă de aici şipartea pozitivă de dincolo. Sigur acolo totul e mai uşor, nu au şi ei probleme în sistemul medical, birocraţie, bariere de limba sau competiţie. Mdea. Nu zic nu sunt oportunităţi mai frumoase şi mai multe dincolo, dar hai nu ne mai plângem atât de milă.

nu înţelegeţi greşit, nu e nimic în neregulă în a avea un job de la 9 la 5. Şi eu am. Dar el e de la 9 la 5 (bine, al meu e de la 12 la 9, dar asta e altă poveste), tu ai weekenduri şi timp liber. Dacă eşti una dintre persoanele care are pasiuni, hobbyuri, sau vrea şi înceapă o mică afacere, ai timp. Ai şi ajutor material, îţi plăteşti o chirie, mâncare, o pastă de dinţi. Trebuie doar vrei destul de mult şi munceşti. Şi ai voinţă. Şi nu te mai plângi atât. Ah, şi răbdare. nu seîntâmplă nimic peste noapte.

Eu consider acum ai timpul şi energia necesară ţi asumi riscuri, călătoreşti, ţi porneşti o afacere dacă asta vrei, ţi dai seama ce vrei faci cu viaţă ta până la urmă. Nu e sfârşitul lumii dacă nu lucrezi în domeniul în care eşti licenţiat, dacă mai aştepţi câţiva ani ţi iei o casă, dacă nu vrei ajunti la 45 de ani şi deja fii extenuat din cauza rutinii şi a uzurii. Bine, niciodată nu e prea târziu faci ce vrei. Doar noi avem anumite preconcepţii şi o frică de a dezamăgi familia, prietenii, sau chiar pe noi. E ok. Atâta timp cât nu îţi conduci întreagă existenţa după ce ţi-e teamă are zică x sau y. Screw them.

Şi de ce 5 paragrafe de nonsense? Pentru pozele de mai jos. Chiar dacă m-am trezit la 6 dimineaţă, am îngheţat, am fugit înapoi acasă because life, iar la 12 eram deja la birou de unde am plecat la 9, la 1 noaptea încă mai edităm, iar la 4 m-am trezit trag şi eu o fugă acasă de Paşte, fac ceea ce-mi place şi ştiu , chiar dacă dorm puţin, weekendurile mele nu înseamnă party-party, drink till you drop dead, iar pe termen lung se văd rezultatele. Şi va spun eu sigur e un sentiment de satisfacţie de nedescris, pe care sper -l resimţiţi şi voi la un moment dat.

ps: nu se înţeleagă e greşit îţi iei o casă, ai un job stabil sau petreci în weekenduri. E perfect normal. Însă nu e ok  nu-i acorzi visului tău o şansă din cauza ţi-e lene, te complaci în situaţia ta şi preferi faci ce crede x sau y e mai bine.